Bruxelles
Permanent conectat la informaţii
Mai mult de jumătate din întreaga legislaţie adoptată în parlamentele statelor membre UE provine acum de la Bruxelles. Anumite reglementări sunt impuse statelor membre în mod direct, legislaţia UE având prioritate în faţa legilor naţionale.
Prin Biroul Chelgate din Bruxelles clienţii firmei pot beneficia de următoarele servicii:
Monitorizări, rapoarte politice şi legislative – Chelgate işi ţine la curent clienţii cu evoluţiile legislative din Europa. Biroul de la Bruxelles este permanent conectat la informaţiile din cadrul Comisiei Europene şi din Parlamentul European pentru a oferi un sistem de monitorizare a informaţiilor, în funcţie de necesităţile clienţilor.
Accesarea fondurilor europene – Avem o experienţă îndelungată în a ajuta organizaţiile să acceseze fonduri europene, finanţări pentru cercetare sau “SmartMoney”. Consultanţii noştri se asigură că veţi afla in timp util despre noi oportunităţi în sectorul dumneavoastră de activitate şi că veţi fi sprijiniţi în fiecare etapă în vederea îndeplinirii obiectivelor de finanţare.
Asistenţă în formarea unor coaliţii – Dezbaterile politice şi legislative de la Bruxelles presupun adesea formarea unor grupuri cu interese convergente. Formarea unei asemenea coaliţii este un prim pas în orice campanie iar Chelgate este foarte bine poziţionată pentru a elabora şi implementa strategii care să creeze coaliţii puternice.
Relaţionare politică – Compania noastră facilitează relaţionarea între firma dumneavoastră şi grupuri politice, prin întâlniri bilaterale, seminarii, mese rotunde sau recepţii. În plus, consultanţii Chelgate vă ajută să luaţi decizia corectă atunci când vine vorba despre relaţia cu organismele Parlamentului European. Relaţiile pe care le avem în interiorul PE şi cunoştinţele noastre privind procedurile de lucru ne pot ajuta să realizăm împreună un program eficient. Colaborările noastre cu administraţiile locale din Marea Britanie şi România ne recomandă.
Chelgate își deschide porțile de Noaptea Agențiilor!
PR: de la liceu la cariera de succes
ZIUA EUROPEI 2012
Comunicând
(Internship+Social Media) x PR =Chelgate